Omilia Sfântului Serafim de Virița
Următorul text cuprinde o scrisoare trimisă de către Părintele Serafim unui fiu duhovnicesc, episcop, care era într-o închisoare sovietică. Este o omilie plină de mângâiere si bună sfătuire pe care Dumnezeu Creatorul o adresează sufletului omului
O scrisoare către un fiu duhovnicesc aflat într-o închisoare sovietică
Te-ai gândit vreodată că tot ceea ce te priveşte pe tine Mă priveşte la fel de mult şi pe Mine? Lucrurile care te privesc pe tine sunt la fel de importante ca lumina ochilor Mei. Te preţuiesc atât de mult în ochii Mei (El vorbeşte despre suflet) şi te iubesc atât de mult; de aceea, e o bucurie atat de specială pentru Mine sa te pregătesc şi să te încerc. Când ispitele şi vrăjmaşul vin peste tine, revărsându-se precum un râu asupra ta, vreau să ştii că, aceasta a fost de la Mine.
Vreau să ştii că slăbiciunea ta are nevoie de tăria Mea, iar scăparea şi izbăvirea ta stau în a Mă lăsa să am grijă de tine. Ia aminte, când eşti cuprins în vâltoarea imprejurărilor grele, între oameni care nu te înţeleg, care nu iau în seamă lucrurile ce îţi aduc bucurie şi te izgonesc de la ei, aceasta a fost de la Mine.
Eu sunt Dumnezeul tău, toate împrejurările vieţii tale sunt în mâinile Mele; nu ai ajuns din întâmplare în situaţia ta, ci este tocmai locul pe care l-am pregătit pentru tine. Nu tu mi-ai cerut să te învăţ smerenia? Iar acolo, te-am aşezat în atmosfera potrivită, în şcoala unde te vor învăţa ceea ce ai nevoie. Locul in care trăieşti acum, precum şi cei care trăiesc în jurul tău, nu fac altceva decât Voia Mea. Ai dificultăţi financiare şi abia supravieţuieşti? Ia aminte, aceasta a fost de la Mine.
Vreau să ştii că Eu dispun de banii tăi; caută scăparea la Mine şi întelege că Eu sut izbăvirea Ta. Ia aminte, cămarile Mele sunt pline şi inepuizabile şi să fii convins că Eu îmi ţin toate promisiunile. Nu primi ca oamenii să-ţi spună când eşti în necaz: "Să nu crezi în Domnul şi Dumnezeul Tău." Ai petrecut vreodată întreaga noapte în zbucium? Eşti despărţit de rudele tale, de oamenii pe care îi iubeşti? Am lăsat să ţi se întâmple toate acestea astfel încât să te întorci către Mine şi în Mine să afli veşnica mângâiere şi odihnă. Te-a dezamăgit prietenul tău, sau cineva căruia ţi-ai deschis inima?, aceasta a fost de la Mine.
Am îngăduit ca această suferinţă să te atingă astfel încât să înveţi că cel mai bun prieten al tău este Domnul. Înfăţişează-Mi-le toate Mie şi spune-mi tot ce ai pe suflet. Te-a vorbit cineva de rău? Las-o în grija Mea. Lipeşte-te de Mine, în Mine este adăpostul tău, astfel încât vei fi ferit de războirile neamurilor. Voi face ca dreptatea ta să strălucească precum lumina, iar viaţa ta ca miezul zilei. Planurile tale au fost destrămate, a slăbit sufletul tau iar tu te simţi sfârşit, aceasta a fost de la Mine.
Ți-ai facut planuri şi ţi-ai stabilit obiective; le-ai adus înaintea Mea să le binecuvântez. Dar vreau să laşi toate în seama Mea, să călăuzesc şi să îndrept cu Mâna Mea împrejurările vieţii tale, căci tu eşti orfanul, iar nu stăpânul. Pierderi neaşteptate au venit peste tine şi deznădejdea ţi-a cuprins inima, ia aminte, aceasta a fost de la Mine.
Căci cu această multă oboseală şi teamă mare te încerc, ca să văd cât de puternică îţi e credinţa în promisiunile Mele şi îndrăzneala în rugăciune pentru aproapele tău. De ce nu eşti tu cel care şi-a încredinţat grija pentru cei dragi iubirii Mele celei purtatoare de grijă? De ce nu eşti tu cel care îi lasă în ocrotirea Preacuratei Maicii Mele? Boli grave au venit peste tine, care poate vor fi vindecate sau poate sunt de nevindecat, ţintuindu-te de patul tău, aceasta a fost de la Mine.
Pentru că vreau să Mă cunoşti mai adânc, prin boala trupului şi să nu murmuri împotriva acestor încercări pe care ţi le trimit. Nu încerca să înţelegi planurile Mele despre căile diferite de mântuire a sufletelor oamenilor, ci fără cârtire şi cu umilinţă pleacă-ţi capul înaintea bunătăţii Mele. Ai visat să faci ceva extraordinar pentru Mine, dar în loc să indeplineşti asta, ai căzut pe patul de suferinţă, aceasta a fost de la Mine.
Pentru că te-ai fi cufundat astfel în lucrurile tale şi Mi-ar fi fost cu neputinţă să-ţi mai ridic gândul către Mine, iar Eu vreau să te învăţ cele mai adânci cugetări şi învăţăturile Mele, ca să-Mi slujeşti. Vreau să te învăţ să simţi cum tu nu eşti nimic fară Mine. Câţiva dintre cei mai buni fii ai Mei sunt cei care s-au despărţit de activităţile vieţii, pentru a învăţa să folosească arma rugăciunii neîncetate. Ai fost chemat pe neaşteptate să preiei o responsabilitate dificilă, indurată în numele Meu. Îţi încredinţez aceste greutăţi şi din acest motiv Domnul Dumnezeul tău iţi va binecuvânta toate lucrurile tale, în toate carările tale. În toate, Domnul îţi va fi învăţător şi îndrumător. În această zi, am pus în mâinile tale, copilaşul Meu, acest vas plin cu mirul cel dumnezeiesc, să-l foloseşti din belşug. Adu-ţi aminte întotdeauna că fiecare dificultate de care te vei izbi, fiecare cuvânt jignitor, fiecare vorbire de rău şi critică, fiecare piedică în lucrarea ta care ar putea sa nască în tine frustrare sau dezamăgire, fiecare descoperire a slăbiciunilor şi neputinţelor tale va fi unsă cu acest untdelemn, aceasta a fost de la Mine.
Cunoaşte şi aminteşte-ţi pururea, oriunde ai fi, că orice bold care te inţeapă va fi tâmpit (orice ac va fi tocit), de îndată ce vei învăţa, în toate lucrurile tale, să priveşti către Mine. Toate ţi le-am trimis Eu, pentru desăvârşirea sufletului tău,
Toate acestea au fost de la Mine.